Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARIPA (LA MOARA DE VÂNT)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru ARIPA (LA MOARA DE VÂNT).

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... cruce și dădea semn de plecare. Dar ea pleca totdeauna cu inima grea, căci trebuia să plece singură și să-i lase pe dânșii singuri la pustietatea aceea de cârciumă. Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta și la stânga, vedeai drumul de țară șerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râulețului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârșită, afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă și mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe și deosebite: de-a lungul râulețului se întind două șiruri de sălcii și de răchite, care se îndeasă mereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se ivește pe ici, pe colo marginea unei păduri de stejar, iară pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele încă nestârpite ale unei alte păduri, cioate, rădăcini ieșite din pământ și, tocmai sus la culme, un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie; fundul văii, în sfârșit, se întunecă, și din

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... Dumnezeu să-l ierte... Un hohot de râs zbucni din pieptul meu. — Zi să-mi puie șargul mai răpede. — Aveți să treceți pe la moara cea de vânt, unde strigoii macină făină. Acolo nu-i loc curat. — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se în cap, ieși gânditor. Dar pănă când să-mi puie calul la sanie, îmi luai pușca și torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de vânat și mă întinsei leneș pe o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din urmă. Unul era dorul vânatului, patimă a ... Iată zării curțile nalte ale lui Neagu, a căror ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... trădează limba. Dacă sunteți italieni, vă primesc, de ce nu!? Noi am tăcut, mulțumiți fiind cu explicația lui signor Vacano. Apoi, el își duse mâinile la gură și strigă tare, de vreo două ori: - Giacomo!… Giacomo!… Din moară ieși un servitor, cu mânecile suflecate. - Giacomo, adă scaune pentru signori, căci signorii-s italieni din Austria! Și, întorcându-se către noi, ne zice râzând ... el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și de frumusețea ei. În lumina lămpii, îl zării pe Giacomo venind cu vinul. Vacano ne turnă vin în păhărele. Minunat vin e vinul de Genzano! Cum ni s-au deschis inimile la toți! Signora Giulia se îndreaptă către bărbatu-său și zice: - Cât de bine seamănă signorino cu Girolamo! Numai mie îmi ziceau signorino, de ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... în stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire, Nevorbindu-i timp de ore, și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă ... deodată... Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce era pe vremea mea, voi n-ați apucat! Să fi ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ... de român încă n-au ajuns să învețe carte... oameni în fine care au făptură și caracter de la tații greci, bulgari și numai numele

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe mal, la schelă, furnică mulțimea, ca la bâlci. E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe-aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în câmpiile pustiite ale Daciei. Aici ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai frumoase și mai înfloritoare provincii romane, de ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... fete ce trec de

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii. Amu cică împăratul acela, aproape de bătrânețe, căzând la zăcare, a scris către frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în ... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne ...

 

   Următoarele >>>